Lupta anti-criza ia in vizor piata de retail
Adrian Sandu, redactor BizCity.ro
Prima conferinta sub egida Business Media Group (BMG), Strategii Anti-Criza in Retail, din seria de evenimente dedicate solutionarii crizei pe piata romaneasca, a avut loc astazi, 26 mai , la Hotelul Intercontinental si a fost sponzorizata de compania Xerox.
Daca retailul parea un domeniu despre care se credea ca va fi singurul neafectat de criza, in acest moment piata de profil suporta consecintele recesiunii economice asa cum au aratat speakarii din prima parte a conferintei.
Pe de alta parte, orice criza naste oportunitati, iar conferinta a oferit si solutii punctuale la suma de probleme cu care se confrunta piata de retail din Romania.
In prima parte a evenimentului s-au dezbatut teme actuale precum noile strategii de dezvoltare posibile in contextul crizei, tendinte in retail, cum profitam de schimbarea comportamentului la raft sau reducerea costurilor operationale prin automatizarea procesarii facturilor.
“Noile tendinte economice au generat germenii unui nou comportament de consum. Daca inainte de apartiei crizei vorbeam de o perioada efervescenta in care se incercau lucruri noi, exista o preocupare pentru achizitionarea a cat mai mult si un apetit pentru marci premium, in acest moment observam o reducere a consumului, o responsabilitate in a achizitiona, dar si un focus fata de ecologie si implicit pentru marcile care se asociaza acestei tendinte”, a declarat Directorul General al Daedalus Group, Daniel Enescu.
Un alt aspect interesant reliefat de oficialul Daedalus a fost acela ca decizia de cumpara un produs a devenit mai mult o decizie comuna, care se ia in familie, decat una individuala. Daca in 2008, 56% dintre consumatori cumparau in urma unei decizii comune, in 2009, dupa doar cateva luni, procentul a crescut la 75,5%.
O alta tendinta indentificata de catre Daedalus pentru aceasta perioada este o dezvoltare a “private labels”, marcile marilor lanturi de retail, in conditiile unei piete focusate pe partea de promotie, dar si de buy-back.
Pagini: 1 2



