Povestea mea de criza: Manageri care au refuzat sa-si puna ochelari de vedere
Andrei Sulyok, Director General Lindab Romania
A fost odata ca niciodata, in Romania inceputului de an 2008, o piata de materiale de constructii in crestere continua, cu firme care apareau peste noapte si faceau intr-o jumatate de an cat altele, din alte industrii, in trei. Toti managerii erau fericiti, proiectand planuri de business cu cresteri de cel putin doua cifre, iar creditele si leasingul erau o practica la ordinea zilei.
In luna septembrie a anului 2008 au aparut primele semne de scadere a pietei de materiale de constructii, initial in zona de rezidentiale si ulterior si in zona industriala. Toata piata imobiliara si regiunile conexe au adoptat o atitudine de expectativa.
Situatia din piata, cu o cerere suspendata sau mult diminuata, s-a reflectat implicit si asupra activitatii Lindab Romania. Din fericire, noi primiseram deja avertismente din partea Grupului Lindab, intrucat, in general, fenomenele din Scandinavia se intampla si in Romania cu o intarziere in medie de trei saptamani.
Astfel am inceput, asemeni lui Noe, construirea barcii inainte de inceperea furtunii. Am demarat in luna octombrie un proces complex de securizare a afacerii, care a presupus implementarea unui sistem de eficientizare a resurselor si diminuare a cheltuielilor: administrative, de marketing si chiar de resurse umane. In plus, am organizat intalniri de consultanta cu principalii nostri parteneri din tara, pe care i-am pregatit din timp si care, la randul lor, si-au luat masurile necesare pentru contracararea posibilelor efecte negative. Prin toate aceste masuri am avut in vedere recalibrarea sanatoasa a afacerii in functie de noile dimensiuni ale cererii.
Inca nu am identificat punctul culminant si deznodamantul “crizei” in Romania. Am convingerea insa ca aceste momente vor gasi echipa Lindab Romania intr-o stare buna de sanatate organizationala, pregatita sa-si continue planurile de dezvoltare si de investitii. Contam foarte mult pe experienta Grupului Lindab, care se bazeaza pe un model de business adaptat atat pentru o piata in crestere, cat si pentru economii in stagnare sau recesiune si care si-a dovedit eficienta in perioade similare din trecut.
“Criza”, care e in primul rand o criza psihologica generala, este doar un scurt capitol din lunga poveste a Grupului Lindab (50 de ani) si a Lindab Romania (15 ani). N-as putea spune ca este cea mai grea perioada de pana acum, am trecut prin multe alte situatii pline de provocari aparent insurmontabile. Suntem optimisti si pregatiti sa ne scriem in continuare povestea frumoasa.
“Criza” va duce intr-un final la o reasezare si o curatare a pietei. Vor disparea oportunistii, cei care stiau sa faca doar management in perioada de crestere, cei care si-au negat problemele, s-au incapatanat sa nu priveasca realist catre clienti si catre competitori si au refuzat sa-si puna ochelari de vedere.



