Solutia anti-criza: fondurile de investii

O strategie anti-criza pentru aceasta perioada este alegerea unui parteneriat strategic cu un fond de investii. Anca Ionescu, country manager GED Capital, fond de private equity, a spus ca o solutie pentru multe companii bune, din diverse domenii, in actualul context economic, este implicarea in actionariat a unui fond de Private equity (PE).

“In ceea ce priveste un fond de PE, in afara de aportul de capital pe care il adduce companiei, poate aduce si valoare adaugata, pentru ca imparte riscul cu ceilalti actionari si toate interesele sunt aliniate. Noi reprezentam un pas intermediar catre o maximizare a valorii. Putem fi vazuti ca un partener, al carui focus este sa maximizeze valoarea companiei, ca sa facem un exit bun in trei-patru ani. Exista numeroase fonduri de investiii pe piata din Romania in care organizatiile pot avea incredere”, a mai spus Anca Ionescu.

Asocierea cu un fond de private equity este extrem de benefica pentru companii, pentru ca lipsa de lichiditate este una dintre cele mai mari probleme in aceasta perioada, avind in vedere incapacitatea organizatiilor de a lua credite de la banci. Ori aportul de capital pe care il poate face fondul de investii suplineste cash-flow-ul necesar platii capitalului de lucru si acoperii nevoilor financiare curente.

Anca Ionescu a mentionat si criteriile de investitie a unui fond de PE intr-o companie. Acestea sunt: calitatea echipei de management (o companie poate avea o pozitie buna pe piata, insa echipa de management este cea care da valoare), un growth story al companiei (se vede valoare companiei, daca a reusti sa creasca organic sau si prin achizitii). Un alt aspect esential pe care trebuie sa il stie companiile in care fondurile de investii este alinierea intereselor tuturor actionarilor.

“Nu credem intr-o companie in care actionarii au diverse interese”, a mai spus Anca Ionescu. Un alt criteriu pe care il iau in vedere fondurile de investitii, care de obicei este mai dificil pentru antreprenorii, este faptul ca focusul PE este de a vinde compania peste patru - cinci ani. De la bun inceput se urmareste o strategie de exit atunci cind se analizeaza o companie.

Pagini: 1 2

Lasa un comentariu